Monografia comunei

Comuna Oșești se află situată în partea de nord - vest a judeţului Vaslui, la 28 de km de orașul Vaslui și la 10 km de Negrești. Căile de acces în comună sunt DN 15D, DJ 207E și DJ 28A. Comuna are în administrare patru sate componente și anume: Oșești, Buda, Pădureni și Vâlcele. Cele patru sate componente ale comunei sunt amplasate relativ uniform în teritoriul administrativ, deservind fiecare o parte mai mica sau mai mare a teritoriului.

Teritoriul comunei Oșești se învecinează cu:
— la nord cu orașul Negrești,
— la est cu comuna Vulturești,
— la sud - est cu comuna Pungești,
— la vest cu comuna Todirești.

Din punct de vedere biogeografic, teritoriului comunei Oșești îi este caracteristic mediul de silvostepă. Flora este dominată de plante ierboase (graminacee), arbuști și unii arbori (tei, arțari, stejari), iar fauna este una diversă, având aspectele atât celei de stepă (mici rozătoare), cât și a celei de pădure. Fondul forestier de pe teritoriul comunei Oșești este administrat de Ocolul Silvic Brodoc și Ocolul Silvic Băcești, ce aparțin Direcției Silvice Vaslui. Pe teritoriul comunei, suprafața împădurită acoperă 771 hectare, reprezentând 12,94% din suprafața totală a teritoriului administrativ. Pădurea este alcătuită din arborete de amestec, fiind reprezentați în principal de tei, salcâm, carpen, la care se adaugă, cu o frecvență mai redusă, paltinul, arțarul, ulmul, frasinul, stejarul, teiul argintiu, scorușul, cireșul etc. Dintre arbuști sunt prezenți alunul, voiniceriul, dârmozul, clocotișul, cornul, sângerul, socul ș.a., iar din flora ierboasă fac parte firuța de pădure, aliorul de pădure, toporașul de pădure, obsiga de pădure, lăcrămioara, sângele voinicului, susai de pădure etc. Etajul gorun-stejar are o dezvoltare mai mare, ocupând în general suprafețele cu altitudini de peste 200-300 metri din centrul și estul comunei. Cele două specii de bază sunt asociate frecvent cu carpenul, teiul, jugastrul, frasinul, arțarul, ulmul de câmp, cireșul, mărul pădureț, părul pădureț, uneori teiul argintiu, teiul cu frunza lată. Se poate observa o frecvență mare și a arbuștilor: alun, dârmoz, călin, voiniceriul, clocotiș, corn, sânger, lemn câinesc, verigariu, crușin, lemn râios porumbar, măceș etc., precum și o bogată floră ierboasă: vinariță, jales, mierea ursului, pecetea lui Solomon, urzică moartă, plus cunoscutele efemeride de primăvară: ghiocel, viorea, toporaș, lăcrămioară, brebenel etc. Vegetația naturală a silvostepei este reprezentată prin pâlcuri de pădure (sleanuri) și pajiști, puternic transformate și modificate antropic. Pajiștile zonei forestiere sunt formate preponderent din asociații de păiuș, firuță, zâzanie, bărboasă, firuță cu bulb. Pe teritoriul comunei Oșești, pădurile de silvostepă au dispărut, pajiștile de silvostepă fiind folosite ca pășuni și ocupă pantele erodate; pășunatul excesiv, călcatul intensiv, lipsa oricăror măsuri de întreținere, au agravat starea fondului pastoral. Faptul că cele mai productive și valoroase pajiști sunt și cele mai rare și mai restrânse ca suprafață este în legătură cu extinderea terenului arabil în dauna fondului pastoral, într-o asemenea măsură încât pajiștile au rămas localizate numai pe terenurile cele mai accidentate sau degradate sau supuse inundațiilor curente, terenuri cu totul improprii pentru oricare alte culturi. Pajiștile secundare formate pe locul fostelor păduri de stejar, defrișate, sunt formate în special de păiuș (Festuca vallesiaca, Festuca pseudovina), firuța cu bulb (Poa bulbosa), colilie, bărboasă, obsigă, laptele câinelui etc. Pajiștile primare au fost însă aproape înlocuite cu culturi, iar acolo unde aceste pajiști se mai păstrează – pe terenurile improprii pentru agricultură – au fost intens degradate și ruderalizate prin pășunat excesiv, astfel încât astăzi, cu greu mai poate fi reconstituită compoziția lor inițială. Se remarcă totuși prezența păiușului, coliliei și a pirului (Agropyrum cristatum) etc., iar pe imașurile mai erodate și mai intens pășunate, prezența bărboasei (Andropogon ischaemum)  Dintre mamifere erau mai comune: lupul, vulpea, mistrețul, căprioara, iepurele, veverița, pârșul, bursucul, jderul, dihorul, pisica sălbatică, diverși șoareci de pădure etc. Păsările cel mai des întâlnite sunt coțofana, grangurul, dumbrăveanca, botgrosul, gaița, cinteza, pițigoiul, mierla, sturzul, ciocănitoarea, codobatura, privighetoarea, măcăleandrul, turturica, cucul, pupăza, porumbelul gulerat, porumbelul de scorbură, guguștiucul, corbul, cioara, stăncuța, iar dintre răpitoare huhurezul, cucuveaua, bufnița, uliul găinilor, uliul păsărelelor. Reptilele sunt mai puțin răspândite, mai reprezentative fiind șopârla, gușterul, șarpele de pădure, iar dintre amfibii broasca comună, broasca râioasă, brotăcelul, salamandra și diverși tritoni. Lumea insectelor este numeroasă și variată, atât în etajul arborescent, cât și, mai ales, în frunzarul pădurilor. Coleopterele (cărăbușii), lepidopterele (fluturii), cinipidele etc., împreună cu multe alte nevertebrate (viermi, miriapode, moluște) își găsesc aici mediul favorabil de dezvoltare. Multe dintre ele sunt dăunătoare, provocând pagube însemnate diferitelor specii forestiere, de unde necesitatea combaterii lor. Fauna de stepă și silvoste

Regiunea dispune de următoarele resurse exploatabile ale subsolului: ape minerale sulfuroase și feruginoase, calcare, argile, gresii, nisip.

Diferitele tipuri de relief creează zone climatice cu diferențe semnificative între cele muntoase și cele de deal și de câmpie. În zona muntoasă a regiunii (zona vestică a județelor Suceava, Neamț și Bacău), climatul este continental moderat, cu veri răcoroase și ierni bogate în precipitații sub formă de ninsoare. În zona subcarpatică de dealuri și câmpie (părțile estice ale județelor Suceava, Neamț, Bacău precum și întreg teritoriul județelor Botoșani, Iași, Vaslui), climatul este continental, cu veri călduroase și secetoase și ierni reci și de cele mai multe ori fără zăpadă. Temperatura medie anuală a aerului este de 2ºC în zona de munte și de 9ºC în zona subcarpatică de dealuri și câmpie.

O legendă despre întemeierea satului Oșești spune că el își are obârșia de la Ștefan cel Mare, care ar fi împroprietărit aici pe trei dintre scutierii săi. Călătorind pe aceste meleaguri, de la Vaslui la Roman, marele domnitor a poposit pentru o noapte aici, așezând tabăra și stând la masă în plin codru, împreună cu curtenii săi. A doua zi, plecând foarte devreme, copiii lui de casă au uitat în locul taberei o șa domnească, la care voievodul ținea foarte mult. După o bucată de drum, pierderea a fost observată și trei dintre scutierii domnului – Petrișor, Stroie și Chitic – s-au oferit să meargă îndărăt să o găsească. Aducând-o îndărăt domnitorului, acesta, de bucurie, le-a dăruit o ocină răzășească, cu urite în regulă, din moșia Domniei, aici, pe pârul Simnic. Așezarea a început să se numească „O șea”, care a devenit mai apoi „O șeaești”, iar mai târziu Oșești. Documentele istorice atestă faptul că satul Oșești are o istorie veche așa cum spune și legenda acestuia. Astfel, în martie 1488 (văleatul 6996), satul apare într-un document-istoric, dat de Ștefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457-1504, prin care era întărit un schimb de teren făcut de Duma Clucer cu Toader și cu frații săi. Schimbul făcea referire la satul Grozești (probabil vechea denumire a satului) pe Stemnic, dat de Duma lui Toader. În legătură cu acest document, există un rezumat în care apare văleatul 6992 (anul 1484), în copia unei anaforale din 5 iunie 1801, care oferea informații despre răzeșii din neamul Grumeza de pe moșia Sacalusa aflați în pricină cu răzeșii de pe moșia actualului sat. Numele satului este atestat documentar pentru prima dată în 1545, când un anume Condrea din Telejna a cumpărat un trup de pământ în satul Oșești. În conformitate cu alte surse documentare, la 23 martie 1546, Voievodul Petru Rareș, domn al Moldovei a doua oară (prima domnie 1527-1538, a doua domnie 1541-1546), întărea pe Safta, fiica lui Ion Ciocârlie și rudele ei, jumătate din moșia Grumezești pe Stemnic, partea de sus, spre apus și jumătate din satul Sărăcinești, pe Telejna partea de sus. Tot în acest uric Petru Rareș întărea celelalte jumătăți ale moșiilor satelor amintite, nepoților Saftei, Condrea, Dolca, Alba și Zaharia copiii Uratei (fiica lui Toader Onicico). Jumătatea din satul Oșești o avea Toader Onicico prin uric de cumpărătură de la Ștefan cel Mare, iar jumătatea de Sărăcinești era din uric de cumpărătură de la străbunii lui Ștefan cel Mare, voievozii Ilieș și Ștefan, fiii lui Alexandru cel Bun (domn al Moldovei între 1400-1432). Într-un alt uric, dat de această dată de voievodul Constantin Movilă, domn al Moldovei între 1607-1611, în luna septembrie 1609 (uricul apare fără zi), întărea Anușcăi, soția lui Petre Stolnicul, mai multe sate în ținutul Vasluiului, precum și 30 de fălci de fânaț în hotarul Oșeștilor. La 8 octombrie 1631, la Iași era dat un alt uric de întăritură prin care voievodul Moisă Movilă, domn al Moldovei între anii 1630-1631 și 1633-1634, dădea „slugilor sale Porcea, paharnic și fratelui său Postolache, fiii lui Toma din Oșești, partea Anghelinii din Oșești, din drumul Vâlcelelor la Valea Lupului, cu loc de prisacă, cumpărată de la Anghelina Poeneasa cu 50 de taleri bătuți cu zapis de mărturie de la oamenii din Țibănești, Muntenești, Oșești; a cincea parte din jumătatea de sat cumpărată de la Macovei, fiul Anghelinii, cu 13 taleri bătuți cu zapis de mărturie de la oamenii din Cozmești și Bălești; a cincea parte din jumătate de sat, cuvenit din fanat și țarnă, cumpărată de la Alba, fiica Anghelinii, cu 20 de taleri bătuți”. La 30 august 1660, la Iași, Ștefan Voievod (Ștefăniță Lupu, domn al Moldovei între 1659- 1661), hotărăște printr-un nou uric să fie dată mănăstirii Rafaila jumătate de poiană în iazăr din hotarul satului Oșești, pe Stemnic, ținutul Vaslui, pentru care s-au pârât feciorii neamului Porcii cu Băisăneștii. În 1774, satul și moșia Oșești aparțineau diferitor proprietari și făceau parte din Ocolul Stemnicului, având 514 curți și bordeie, din care trei erau pustii. În 1872, satul răzășesc Oșești era reședința comunei cu același nume din care mai făceau parte satele Negrei și Ruginoasei, iar întreaga comună avea o populație de 1.920 de locuitori. Satul Oșești era împărțit în două: Oșeștii boierești și Oșeștii răzeși. Veniți aici sub pavăza pădurilor, la umbra falnicilor stejari, locuitorii vechiului sat Oșești, și-au început viața lor pașnică, mai ferită acum de privirile nepoftiților străini. La început casele nu erau prea dese și erau așezate pe partea de răsărit a dealului pe care trece drumul ce leagă Vasluiul de Negrești. În partea de răsărit, curg apele unui pârâiaș numit și astăzi, Pârâul Ruginoasei, ce izvorăște din partea de miază-noapte, locul numit Codul Rachii, și se varsă în Stemnic pe la locul numit Capul Dealului. Pe partea de răsărit a pârâului, de unde se înalță dealul numit Ruginoasa, nu au fost ridicate case până în secolul al XIX-lea. Era locuită în schimb partea de miază-noapte a dealului denumită Băneasa după numele primului gospodar Banu care și-a construit aici prima casă. Celelalte zone ale satului sunt numite: Pârloage, Poarta Țărnii, Deal, Vale. În jurul Oșeștilor, s-au format trei sate de clăcași. Satul Pădureni, până la împărțirea administrativ-teritorială din 1968, se numea Fundu Negrea, iar mai înainte, până la jumătatea secolului al XIX-lea, este întâlnit scriptic doar ca Negrea. Denumirea acestei localități nu vine de la vreun boier sau vreun dregător, ci de la înfățișarea celor care sălășluiau acolo. Se spune că, pe lângă agricultură, la Negrea se făcea cărbune din scoarță de stejar folosit la albirea bumbacului. Pentru că cei care se ocupau cu acest lucru erau arși de fum și de căldură, așezării i s-a spus Negrea, iar mai târziu Fundu Negrea. Unii localnici încă mai folosesc aceste denumiri în loc de Pădureni. Localitatea Pădureni a intrat în nomenclatorul localităților la data de 27 mai 1968, odată cu noua organizare administrativă a țării. Până în 1968 populația satului Pădureni a aparținut satului Oșești. Satul Vâlcele se numea, până în 1968, Bulibășelu. Legenda locului spune că așezarea s-a format prin aducerea unor țigani clăcași care să lucreze pe moșiile răzeșilor. Cum adunarea umană trebuia organizată cumva, peste clăcași a fost numit șef înțeleptul grupului. Întrucât omul avea o statură mai... puțin impunătoare, i s-a spus Bulibășelul (bulibașa este un lider al țiganilor), iar așezarea a primit numele său. Satul Vâlcele a luat ființă în perioada de după domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Boierul Dumitru a adus pe moșia sa mai multe familii de țigani care nu au fost împroprietăriți, dar care și au construit case pe terenul actual al satului. Localitatea Vâlcele este cea mai mică localitate a comunei Oșești. Satul Buda, de asemenea sat de clăcași, și-a primit numele de la boierul pe moșia căruia lucrau aceștia. Se spune că pământurile acelea i-au fost date cu hrisov unui anume Budeanu. O altă teorie despre numele acestei localități face referire la construcțiile în care trăiau localnicii. Aceștia aveau bordeie construite din materiale ușoare, numite în vremea respectivă bude. Localitatea Buda face parte din comuna Oșești din anul 1956, până în acel moment aparținând comunei Rafaila. Populația localității este de 1436 locuitori. Satul este recunoscut ca având prima femeie primar din România și din Balcani. Localnicii o comemorează cu mândrie în fiecare an pe Luiza Zavloschi, prima femeie primar din România, care a demonstrat a fi fost mult mai vrednică decât alți primari bărbați din alte sate. Oamenii cu viziune dau cursul dezvoltării comunităților locale și primărița anilor '30, o perioadă foarte grea în istoria zonei, a știut să aplice soluțiile necesare. Denumirea se întâlnește la mai multe localități din județ și din țară, considerându-se mult timp că ea provine de la un cuvânt slav cu sensul de groapă, gaură. Profesorul Mircea Ciubotaru a stabilit că originea se leagă de un cuvânt german și înseamnă arderea unei mari cantități de lemn de stejar. În secolul XV pădurile erau tot mai rare în apusul Europei, unde era nevoie de potasă, o substanță obținută din cenușa rezultată după arderea stejarului și indispensabilă pentru albirea stofelor. Astfel au apărut în Moldova mulți întreprinzători străini ce ofereau sume mari în schimbul tăierii pădurilor, lăsând totodată loc pentru noi sate. Așa a apărut și satul Buda, ai cărui locuitori provin din nordul Moldovei. Existența lor a oscilat între răzeșii din Oșești și moșia Mănăstirii Rafaila. Acest din urmă sat de clăcași, Buda, a dat României o premieră națională, sfărâmând toate prejudecățile interbelice și alegând prima femeie primar, în persoana Luizei Zavloschi. Era o fată
simplă, ce provenea dintr-o familie de țărani. S-a născut pe 20 iulie 1883, a făcut școala și gimnaziul în Buda. Pentru ca viața să își urmeze cursul, a mers mai departe, la Școala Normală de Învățătoare „Mihail Sturza” din Iași. După ce s-a văzut cu diploma de absolvire în mână, s-a întors lângă părinți, acasă, și s-a așezat la catedră, ca învățătoare. În anul 1906, când avea deja 23 de ani, și-a găsit perechea. Așa, s-a căsătorit cu Constantin Zavloschi fiul preotului din localitate, de asemenea învățător. Împreună au avut șapte copii. Ca învățătoare, Luiza a fost un exemplu. Toți cei care o cunoșteau îi apreciau interesul față de copiii pe care îi învăța și față de familia sa, știind să îmbine perfect cele două meserii: cea de cadru didactic și cea de părinte. Pentru că încercările vieții sunt multe, Luiza a dat și peste provocarea de a fi primar al localității natale. În primăvara anului 1930, când avea 47 de ani, țăranii, consătenii ei au insistat ca ea să candideze la primărie, contra reprezentantului partidului de guvernământ pe care nu îl vroiau și de care erau nemulțumiți. Primul concurs pentru preluarea funcției de primar a fost câștigat. Atunci, a fost mare zarvă. Potrivit Enciclopediei României, în ediția din 3 martie a ziarului „Dimineața”, o pagină întreagă a fost dedicată neobișnuitului eveniment care a devenit o premieră pentru România. „Și aici, în ținutul ăsta așa de vitregit, un sat de oameni simpli, izolați de frământările care macină zilnic baloturi întregi de hârtie și răgușesc mii de glasuri, a biruit cea mai cumplită prejudecată. A fost aleasă prima femeie primar”. Totuși, au existat, de cealaltă parte, păreri împotriva Luizei. „Din toată România tocmai în fundul județului Vaslui s-au găsit niște țărani luminați care să își atribuie un rol atât de progresist cum a însemnat alegerea unei femei în fruntea comunității”, scria ziarul „Universul”. Cum a preluat conducerea, a luat și primele măsuri. Așa, a inițiat un plan pentru ameliorarea situației în care se afla Buda, a găsit un local unde poate fi găzduită Primăria, a alcătuit Consiliul Comunal, a organizat, în premieră, evidențele stării civile și a instalat un post telefonic, primii pași spre modernizarea unui loc izolat, uitat de lume. A refăcut drumurile și clădirile publice și s-a ales, apoi, cu încă un mandat de primar al comunei Buda, județul Vaslui. Răbdarea sa și preocuparea pentru comună au fost motivele pentru care Luiza a fost realeasă primar. Acea perioadă a adus și un plus de avuție, comuna mărindu-se cu încă un sat, Rafaila. Când a terminat și al doilea mandat, Luiza s-a retras din funcție. Nu a vrut să mai candideze, deoarece avea probleme de sănătate și vroia să se liniștească alături de familie. Luiza Zavloschi a murit în 1967, fiind înmormântată în cimitirul din localitate. Pe crucea de piatră, sunt cuvinte de mândrie: „Prima femeie primar din România”. Pentru a-i păstra memoria vie, și școala din Buda îi poartă numele.

La nivelul comunei Oșești, la 1 iulie 2020 erau 3.292 persoane conform informațiilor oferite de Institutul Național de Statistică. Din total, 2.057 persoane aveau vârsta cuprinsă între 15 și 64 ani, număr care constituie populația activă a localității. Se observă că în ultimii 10 ani populația comunei Oșești a avut un trend descrescător a populației totale, cu excepția perioadei 2011-2013, iar populația aptă de muncă a înregistrat o evoluție crescătoare, cu excepția anilor 2014, 2019 și 2020.

Biserica de lemn Sfinții Voievozi din comuna Oșești, construită în jurul anului 1815și declarată monument istoric, poartă hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril.

De la DN 24/DE 581 până la satul Oșești legătura se face prin două drumuri județene,
asfaltate, iar teritoriul comunei este străbătut de următoarele căi de comunicație:
➢ Drumul județean DJ 207E Negrești-Vaslui (Rediu); lungimea totală a acestui
drum pe teritoriul comunei Oșești este de 7 km;
➢ Drumul județean DJ 248A Oșești-Rafaila cu lungimea de 16 km pe teritoriul
comunei;
➢ Drumul comunal DC 1781 asigură legătura între satul Oșești și satul Vâlcele;
lungimea totală a acestui drum pe teritoriul comunei Oșești este de 2,5 km;
➢ Drumul comunal DC 1006 asigură legătura între satul Oșești și satul Pădureni;
lungimea totală a acestui drum este de 4 km;
➢ drumuri comunale asfaltate - lungimea totală a acestora este de 7,2 km;
➢ drumuri comunale pietruite - lungimea totală a acestora este de 10 km;
➢ drumuri sătești - 56 km;
➢ drumuri de exploatație agricolă - 23 km.
Infrastructura rutieră a comunei Oșești este deficitară, majoritatea drumurilor comunale și
sătești nefiind asfaltate, necesitând lucrări de reabilitare și modernizare. Altfel spus din totalul de
56 km de drumuri rutiere de la nivelul comunei Oșești, 19% sunt acoperite cu pietriș, iar 67% sunt
din pământ.
În comuna Oșești sunt asfaltate următoarele drumuri:
➢ drumul DJ 248A – 7 km;
➢ drumul DJ 207E – 4 km.

1. ASOCIERI

a. Comuna Oșești este un membru al Asociației Comunelor din România. 

2. ÎNFRĂȚIRI, COOPERĂRI

Comuna Oșești nu are înfrățiri.